Omăt roșu în Kaperka

Viscolul urlă dușmănos și-l potopi cu zăpadă, iar bărbatul își adună mai tare în jurul cefei mantaua zdrențuită de vânător de munte și strânse stoic din dinți, tăcut. Se mai împinse încă o dată în ușa grosolană din lemn negeluit și aceasta cedă în sfârșit, cu un oftat de aer călduț și rău-mirositor. Baraca pe jumătate îngropată-n permafrost îl înghiți nesățioasă.

— A venit Codreanu? Adă-l încoa!

Bărbatul micuț se încordă, mijind ochii pentru a se obișnui cu penumbra apăsătoare, cleioasă parcă în contrast cu strălucirea orbitoare a nămeților de afară. Încleștă pumnii osoși, dar le văzu fețele și se mai liniști: ochi dușmănoși ca totdeauna, dar fără acea sclipire jucăușă a răutății din momentele când îl miștocăreau din cauza numelui. Un infanterist cu față de brută îl înhăță de-un cot și-l trase spre opaițul ce pîlpâia în colț, Continuă lectura

Anunțuri

Tâlharii din Yzandjan

Awwabegul împinse cu vârful încovoiat al papucului grămada de sfărâmături metalice și se strâmbă dezgustat. Privi spre cerul verzui încărcat de nori și mârâi din nou: nu-i plăcea deloc această provincie de graniță, umedă și rece, și ar fi preferat să se afle în însoritul Akkash, unde nu ploua decât dacă voia Împăratul. Care, din fericire, nu voia niciodată. Se întoarse spre caretă, sări greoi peste băltoacele maronii, ținându-și cu grijă ridicate poalele caftanului, și mârâi sictirit prin barba deasă:

— Câte? Continuă lectura

Lamă albă, tăiș negru

Își pipăi confuz vestonul zdrențuit. Era ud. Sânge? Apă? Sevă? Trase adânc în piept aerul fetid: mirosea a junglă, moarte și putreziciune, dar nu și a sânge. Ghemuit în patru labe, așteptă nemișcat câteva clipe să i se obișnuiască ochii cu întunericul aproape absolut. Două-trei raze firave scurse din sus în jos, topite în umezeala densă. Pereți de cavernă acoperiți gros cu o colcăială moale de liane, scârțâind a viață de insecte. Să fi ajuns înapoi în Boca del Diablo, unde începuse toată blestemăția?

Întinse mâinile în față, temător, și începu să înainteze încetișor prin mâzga caldă. Palmele-i poposiră pe un morman de obiecte tari, alunecoase, mai înalt decât putea el simți. Apucă unul dintre ele și-l roti, trecându-și degetele peste orbite și măsele. Îl aruncă înapoi și luă altul, cu fruntea sfărâmată înspre înăuntru de-o lovitură feroce. Femei și copii. Nu, asta nu era aceeași peșteră, sau cel puțin nu în același ”atunci”. Continuă lectura

Pieile de Fier

ilustrație de John Dobro

— Uite-i că vin, porci fără minte, mormăi în barbă, mai mult pentru el, masivul Ohjun și strânse mai tare lancea arămie.

Saki nu răspunse nimic, nici ceilalți kanjeri din plutonul său; doar scundacul Gano, eternul lor glumeț, chicoti mai mult din obișnuință. Câțiva aruncară câte o privire fugară către Mut, dar acesta rămăsese impasibil, cu steagul în jos, așa că se liniștiră și începură din nou să se balanseze de pe un picior pe altul ca să nu înțepenească. Așteptau de două ceasuri în ploaie și deja mușchii începeau să-i furnice de la încordare, dar nu cârcoteau: erau kanjeri, vânătorii de elită ai Împăratului. Continuă lectura

Poveste amară

ilustrație de John Dobro

Mă uitam azi pe lista de povestiri de pe blog și nu-mi ieșeau la numărătoare. Mi-am dat seama că toate au fost anunțate prin câte o postare, inclusiv ”Hoțul de moarte”, care în cel mai bun caz apare în 2016, fiind trimis pentru o antologie. Și întrucât cea nedreptățită era ”Poveste Amară, de foc și pară”, iată că și-a primit și ea anunțul ei.

După cum știți, a fost scrisă în mai pentru concursul Argos din iunie, unde nu a câștigat nimic. Din câte înțeleg este totuși luată în vizor pentru o antologie cu dragoni în 2016; dacă până atunci va apare și în revistă sau nu, încă nu știu să vă zic. Continuă lectura

Șamanul și kurganul

ilustrație de John Dobro

–        Cel mai rău e la Gară și pe Kurganu’ Mamaiev! Moarte sigură! Cel mai bine e acu’ în tranșeele din Voroșilovski, acolo totu’ e deja făcut praf, nu mai au pe ce să se bată!

Glasul răgușit al veteranului se auzea cu greu peste șuierăturile și bubuiturile bombardamentului de artilerie din apropiere, clipocitul Volgăi și zdrăngănelile recruților ce săreau grăbiți de pe barjă, cu ochii mari de groază. În spatele lor, un stol de Stuka măcelărea restul regimentului, Continuă lectura

Suflet de arțar

ilustrație de John Dobro

– Hai, șamane, dansu’ ploii! râse Oleg grosolan, căruia gluma i se părea excelentă, ținând cont că de câteva ore erau murați de o ploaie rece, mărșăluind pe marginea mlaștinii, prin noroi.

– Da’ pe invers, bă, ca să se oprească, să stea în cap și să dea din picioare spre nori și din sculă spre nemți! se băgă și Sașa cel Mare, și toți din pluton râseră pe înfundate, dar nu prea tare, ca să nu-i audă vreo patrulă de fasciști.

Nu erau neapărat băieți răi, doar că bărbații la război trebuie să râdă de ceva, ca să uite că o să moară, și Șamanul era o foarte bună țintă de bășcălie. Toți sovieticii luptau pentru Mama Rusie, chiar și nomazii buriați din taigaua siberiană, și încă acești sălbatici mongoli luptau foarte bine, de băgaseră spaima în nemți, cum apăreau ca niște spirite albe ale morții din zăpadă și ucideau în tăcere. Continuă lectura

Tristețe

(ilustrație de John Dobro)

O briză ușoară, dulceag-fierbinte, mișca ușor valurile mării nesfârșite de iarbă galbenă, unduiri sprijinite în depărtări de cerul nemișcat, pustiu de nori.

Ici-colo, mareea uscată vârtejea tăcut, roind fără foșnet în jurul morților. Uscați de soarele dogoritor, mici oaze împrăștiate, tăcând unii în rusă, alții în germană sau română. Vorbeau pentru ei ciorile clocotind de viață din crângul din spate, de dincolo de cimitir, și corbii mai curajoși ce se așezaseră, lipsiți de respect față de modernitatea omenirii, pe tunul răsturnat pe-o parte. Continuă lectura