Red Dead Ten

 

Pentru cei dintre voi care citiți în engleză, ați ratat o parte dintre povestirile mele sau pur și simplu vreți să le recitiți pe cele mai bune, nimic mai simplu!

Am ales 10 dintre ele (aveți lista mai jos), le-am tradus (eu personal, deci sunt fix ce a vrut autorul să zică) și le-am împachetat într-un volum în engleză, pe care o să-l găsiți ca ebook gratuit pe Smashwords și la toți retailerii pentru care este agregator (iBooks, Barnes&Nobles, Kobo, Scribd etc.). Gratis? Da, am decis că doresc să ofer acest ebook la liber oricui vrea să mă citească (motiv din care nu mă veți găsi pe Amazon, care nu permite gratuități – ceea ce nu înseamnă că nu puteți să-l citiți pe Kindle – pe Smashwords e și în format mobi). Citește în continuare „Red Dead Ten”

Reclame

Cele mai frumoase povestiri SF&F 2017

Azi s-a lansat la Bookfest nu doar o nouă colecție de SF&F românesc (ed. Vremea – colecția ICAR), ci și primul volum din ceva atât de natural afară că nu poți decât să te minunezi de lipsa lui din peisajul autohton: o antologie de ”Best of” pe anul trecut (în română ”cele mai frumoase”). În care sunt și eu prezent, cu povestirea science-fantasy post-apocaliptică ”Lunaticul” (apărută anul trecut în ”Helion”).

O puteți comanda de aici Citește în continuare „Cele mai frumoase povestiri SF&F 2017”

Omăt roșu în Kaperka

Viscolul urlă dușmănos și-l potopi cu zăpadă, iar bărbatul își adună mai tare în jurul cefei mantaua zdrențuită de vânător de munte și strânse stoic din dinți, tăcut. Se mai împinse încă o dată în ușa grosolană din lemn negeluit și aceasta cedă în sfârșit, cu un oftat de aer călduț și rău-mirositor. Baraca pe jumătate îngropată-n permafrost îl înghiți nesățioasă.

— A venit Codreanu? Adă-l încoa!

Bărbatul micuț se încordă, mijind ochii pentru a se obișnui cu penumbra apăsătoare, cleioasă parcă în contrast cu strălucirea orbitoare a nămeților de afară. Încleștă pumnii osoși, dar le văzu fețele și se mai liniști: ochi dușmănoși ca totdeauna, dar fără acea sclipire jucăușă a răutății din momentele când îl miștocăreau din cauza numelui. Un infanterist cu față de brută îl înhăță de-un cot și-l trase spre opaițul ce pîlpâia în colț, Citește în continuare „Omăt roșu în Kaperka”

Poveste amară

ilustrație de John Dobro

Mă uitam azi pe lista de povestiri de pe blog și nu-mi ieșeau la numărătoare. Mi-am dat seama că toate au fost anunțate prin câte o postare, inclusiv ”Hoțul de moarte”, care în cel mai bun caz apare în 2016, fiind trimis pentru o antologie. Și întrucât cea nedreptățită era ”Poveste Amară, de foc și pară”, iată că și-a primit și ea anunțul ei.

După cum știți, a fost scrisă în mai pentru concursul Argos din iunie, unde nu a câștigat nimic. Din câte înțeleg este totuși luată în vizor pentru o antologie cu dragoni în 2016; dacă până atunci va apare și în revistă sau nu, încă nu știu să vă zic. Update: a apărut în antologia ”Povestiri cu dragoni” la Tritonic. Citește în continuare „Poveste amară”

Suflet de arțar

ilustrație de John Dobro

– Hai, șamane, dansu’ ploii! râse Oleg grosolan, căruia gluma i se părea excelentă, ținând cont că de câteva ore erau murați de o ploaie rece, mărșăluind pe marginea mlaștinii, prin noroi.

– Da’ pe invers, bă, ca să se oprească, să stea în cap și să dea din picioare spre nori și din sculă spre nemți! se băgă și Sașa cel Mare, și toți din pluton râseră pe înfundate, dar nu prea tare, ca să nu-i audă vreo patrulă de fasciști.

Nu erau neapărat băieți răi, doar că bărbații la război trebuie să râdă de ceva, ca să uite că o să moară, și Șamanul era o foarte bună țintă de bășcălie. Toți sovieticii luptau pentru Mama Rusie, chiar și nomazii buriați din taigaua siberiană, și încă acești sălbatici mongoli luptau foarte bine, de băgaseră spaima în nemți, cum apăreau ca niște spirite albe ale morții din zăpadă și ucideau în tăcere. Citește în continuare „Suflet de arțar”

Tristețe

(ilustrație de John Dobro)

O briză ușoară, dulceag-fierbinte, mișca ușor valurile mării nesfârșite de iarbă galbenă, unduiri sprijinite în depărtări de cerul nemișcat, pustiu de nori.

Ici-colo, mareea uscată vârtejea tăcut, roind fără foșnet în jurul morților. Uscați de soarele dogoritor, mici oaze împrăștiate, tăcând unii în rusă, alții în germană sau română. Vorbeau pentru ei ciorile clocotind de viață din crângul din spate, de dincolo de cimitir, și corbii mai curajoși ce se așezaseră, lipsiți de respect față de modernitatea omenirii, pe tunul răsturnat pe-o parte. Citește în continuare „Tristețe”