Lamă albă, tăiș negru

Își pipăi confuz vestonul zdrențuit. Era ud. Sânge? Apă? Sevă? Trase adânc în piept aerul fetid: mirosea a junglă, moarte și putreziciune, dar nu și a sânge. Ghemuit în patru labe, așteptă nemișcat câteva clipe să i se obișnuiască ochii cu întunericul aproape absolut. Două-trei raze firave scurse din sus în jos, topite în umezeala densă. Pereți de cavernă acoperiți gros cu o colcăială moale de liane, scârțâind a viață de insecte. Să fi ajuns înapoi în Boca del Diablo, unde începuse toată blestemăția?

Întinse mâinile în față, temător, și începu să înainteze încetișor prin mâzga caldă. Palmele-i poposiră pe un morman de obiecte tari, alunecoase, mai înalt decât putea el simți. Apucă unul dintre ele și-l roti, trecându-și degetele peste orbite și măsele. Îl aruncă înapoi și luă altul, cu fruntea sfărâmată înspre înăuntru de-o lovitură feroce. Femei și copii. Nu, asta nu era aceeași peșteră, sau cel puțin nu în același ”atunci”. Continuă lectura

10 sfaturi de la un debutant către ceilalți începători

Să vedem ce am învățat eu din experiența scrierii primului roman, (dând singur cu capul de prag), sub forma unui decalog al începătorului de roman: 10 sfaturi pe care să le citească și ceilalți debutanți ca mine și să scutească niște nervi.

  1. Nu începe direct cu roman!

Deși există destui care o cred, de fapt nimeni nu se naște scriitor bun. Unii au un potențial, alții nu, iar asta se vede și cizelează prin interacțiunea cu cititorii. Dacă pornești cu roman, vei munci 6 luni sau un an și la final rezultatul nu va fi suficient de bun, iar atunci ce faci? Te apuci să-l rescrii? Îl arunci la coș? Mai bine scrii o povestire, vezi ce a plăcut și ce nu; scrii alta și vezi de data aceasta cum e, și tot așa până când ești destul de rodat. Abia atunci merită să te apuci de roman, asta dacă ții la timpul tău. Continuă lectura

Cartea-suflet

Ați simțit vreodată că există o carte, una anume, care nu numai că vă rezonează complet cu sufletul, dar îl cuprinde în sine și-l definește întru totul? Eu am avut această revelație azi, citind ”Mitago”, și mi-am dat seama că pentru fiecare eră diferită a vieții esența persoanei mele s-a regăsit într-o altă lucrare de ficțiune, pentru simplul fapt că am fost alt om, extrem de diferit.

În copilărie, cartea-eu a fost Continuă lectura

Lunaticul

Și iată că recidivez din nou: în loc să termin romanul, am scris încă o povestire, ”Lunaticul”, un SF light cu deșert și corăbii pe nisip, despre cum oamenii se încăpățânează să viseze la un viitor mai bun chiar și după apocalipsa nucleară. Cu un puștan visător care salvează dintre dune un naufragiat cam dubios, deși până la urmă rămâne de văzut cine a salvat pe cine… Continuă lectura

Ghicitoarea catastifului cu roze

Cu toate că mi-am propus să mă ocup doar de roman până îl termin, azi nu m-am putut abține să nu scriu o povestire (”Ghicitoarea catastifului cu roze”), din moment ce ideea ei m-a lovit și nu s-a lăsat dusă. Așa că tocmai am terminat un text pe care chiar nu știu la ce gen să-l încadrez: ar putea fi văzută ca fantastică, sau nu; are un fundal de gotic sau horror, dar nu am vrut să merg în acea direcție… chiar nu reușesc s-o pun într-o nișă.

Așa că o să vă spun mai degrabă Continuă lectura

Frații de Plecat

— Crezi că Foc-Tata ne va trimite mâine? M-am săturat de așteptat, ar fi trebuit să plecăm de mult!

Șavagan nu-i răspunse fratelui său la început, preocupat să îndrume cârdul de anghile argintii spre țarcul de pietre. Gnarao fusese dintotdeauna grăbit, încă de când simțiseră pentru prima dată căldura unei amiezi toride și ieșiseră din ouă, curioși și neîndemânatici, acum doisprezece ani. Da, își amintea perfect: Continuă lectura

Expresul de Alabama

— Dar intrați odată! șuieră către ei bărbatul de dincolo de ușa întredeschisă.

Theo tresări, surprins. Dădu să spună ceva, însă citi teama din ochii soției sale și renunță, așa că nu-și mai încuie mașina, ci înhăță geanta de pe banchetă și se grăbi către bisericuță trăgând-o în spatele său pe Jen.

Gazda trânti ușa și le aruncă o căutătură nemulțumită. Continuă lectura

Molokan

Ilustrație de John Dobro

— Bine ați venit la Țialonîi, tovarășe căpitan!

— Inchizitor Marilov, Doamne-ajută! zbieră Iuri, încercând să se facă auzit peste vâjâitul elicopterului.

Peisajul era dezolant. Iazul înghețat pe care aterizaseră, o insulă de cer în oceanul taigalei întunecate, nu era foarte întins, astfel că penumbra miilor de copaci părea gata să se reverse amenințătoare peste ei. Soarele palid nu se vedea bine; elicea învârtejise neaua într-o ceață albă înțepătoare, iar aparatul cenușiu masiv, împestrițat cu pete de rugină, părea el însuși o creatură stranie, nedefinită, ca un hipopotam speriat gata să fugă. Continuă lectura

Anchetă pe Terra.322

Tocmai am terminat o nouă povestire SF, ”Anchetă pe Terra.322”, pentru antologia ”Robodiseea” a SRSFF. Cum subiectul antologiei este viitorul oamenilor alături de roboți, exact despre asta este și proza mea. Doar că, așa cum v-am învățat, lucrurile nu-s așa simple ca la prima vedere, căci în viitorul imaginat aici, simultan paradisiac și coșmaresc, nu-i prea clar cine este rău și cine bun. Și nici cine e om și cine robot, iar ceea ce ne unește este esența umanității, dar nu cea pe care vrem să o recunoaștem…

Update octombrie 2016: cum Robodiseea s-a amânat pe un termen nedefinit, povestirea o puteți citi în volumul meu.

p14