Despre Autor

Născut la Râmnicu Vâlcea în 1979 într-o familie cu descendență sârbă, greacă și munteană, Miloș Dumbraci a crescut în înfrigurații și întunecații ani ’80 navigând fericit prin alte lumi, împrumutate din colecția CPSF strânsă de tatăl său, și el pasionat de SF, și din minunile ascunse în almanahurile Anticipația, printre articolele de umplutură și propagandă.

În anii ’90, inundat de mareea de cărți SF bune și proaste, tipărite la grămadă de infinitatea de edituri efemere, a suferit de supradoză de science-fiction și a început să citească filozofie, teologie și mistică, setea de alte lumi fiindu-i acum ostoită de fizica și chimia studiate la un liceu cu profil real, pepinieră, pentru generația lui, de IT-iști plecați acum cu toții pe meleaguri mai anglo-saxone.

La facultate, pasionat în continuare de lupta dintre cosmos și haos care mișcă Universul de la Big Bang spre dezagregare, Miloș Dumbraci a ales să fie de partea bună a Forței studiind la București la Academia Tehnică Militară, pentru a deveni inginer militar. Și așa a devenit ofițer, iar după 10 ani de militărit prin Capitală a realizat că a călătorit cam mult în viitor și încă e dator.

E dator să dea înapoi măcar o parte din irealitatea din care și-a desfătat mintea împrumutând universuri de la alții, și în 2015 s-a apucat și el să scrie…

A fost publicat în:

GAZETA SF

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s