Traduceri din engleză

După cum poate unii dintre voi ați observat, de la sfârșitul anului trecut am început cu Daniel Timariu un proiect, în care lunar la rubrica Meridian SF  din Helion vă aducem câte o povestire străină, tradusă de mine. O  facem din pură pasiune, pentru că vrem să împărtășim cu voi povestiri care ne-au plăcut dar nu-s accesibile în română, precum și pentru o conectare la ”pulsul” a ce se scrie ”pe afară”. Acest ”afară” fiind foarte variat, ne-am împărțit sarcinile și helionii se ocupă de frontul european (mai ales Darius Hupov, căruia cel puțin eu îi mulțumesc), iar subsemnatul de invadarea frontului britano-american. Continuă lectura „Traduceri din engleză”

Reclame

Vremea vânătorii

sursa ilustrație: mythologica.ro

Fie că aveți sau nu barbă, dacă simțiți uneori că lumea Facebook, smartphone, instagram și restul a luat-o razna prea de tot… s-ar putea să vă placă povestirea mea fantastică și cam activ-agresivă ”Vremea Vânătorii” – o găsiți în Helion, aici

Care începe cam așa:

Când a venit Sfârșitul Lumii Așa Cum O Știm, pot spune c-am avut noroc. Continuă lectura „Vremea vânătorii”

”God Tears”

”If we ever do meet a deity, will we be able to communicate with them? And, should we?”

Prima mea povestire scrisă direct în engleză, un SF de prim-contact (”God Tears”), tocmai a apărut în ”APHELION” din SUA (Issue 226 – March 2018), rubrica ”Long Fiction” (și primul nume de pe copertă 😀). Vă aștept părerile pe forumul lor sau aici!

O puteți citi integral online, aici: link Aphelion
Continuă lectura „”God Tears””

Buncărul

 

Doar șase zile au trecut până am dezgropat eu hâdul adevăr, blestemata cruzime a puterilor care moțăie în beznă, așteptând ca nesăbuința oamenilor să le trezească. Șase. Mult? Puțin? N-aș putea spune, însă aici, în negura din acest buncăr nenorocit, mie mi-au părut veșnicie și clipă totodată. Ha! Bine zis. Cât de bine descrie tot ceea ce s-a întâmplat și se va întâmpla și-n continuare: clipă și veșnicie totodată. Dar să începem cu începutul… Continuă lectura „Buncărul”

Debarcare pe Kawa

În numărul septembrie 2016 al revistei (tipărite) ”Știință și Tehnică” a apărut povestirea mea military scifi ”Debarcare pe Kawa”, un text alert, cu multă acțiune, populat cu arkpanzere, saltniki și norbalene. Sper să vă placă! Iată un teaser, adică începutul povestirii:

— Mineeee! răcni ”Drama” și trase disperată de manșă.

Arkpanzerul se opri din senin cu un scrâșnet metalic asurzitor și îngenunche pe-o parte, cu botul în noroi. Jaq se roti zăpăcit prin protgel, se împinse scurt în picioarele arkdantei ițite din cupola de deasupra capului său și se lovi de afet, scăpând un icnet de durere. Continuă lectura „Debarcare pe Kawa”

Omăt roșu în Kaperka

Viscolul urlă dușmănos și-l potopi cu zăpadă, iar bărbatul își adună mai tare în jurul cefei mantaua zdrențuită de vânător de munte și strânse stoic din dinți, tăcut. Se mai împinse încă o dată în ușa grosolană din lemn negeluit și aceasta cedă în sfârșit, cu un oftat de aer călduț și rău-mirositor. Baraca pe jumătate îngropată-n permafrost îl înghiți nesățioasă.

— A venit Codreanu? Adă-l încoa!

Bărbatul micuț se încordă, mijind ochii pentru a se obișnui cu penumbra apăsătoare, cleioasă parcă în contrast cu strălucirea orbitoare a nămeților de afară. Încleștă pumnii osoși, dar le văzu fețele și se mai liniști: ochi dușmănoși ca totdeauna, dar fără acea sclipire jucăușă a răutății din momentele când îl miștocăreau din cauza numelui. Un infanterist cu față de brută îl înhăță de-un cot și-l trase spre opaițul ce pîlpâia în colț, Continuă lectura „Omăt roșu în Kaperka”

Tâlharii din Yzandjan

Awwabegul împinse cu vârful încovoiat al papucului grămada de sfărâmături metalice și se strâmbă dezgustat. Privi spre cerul verzui încărcat de nori și mârâi din nou: nu-i plăcea deloc această provincie de graniță, umedă și rece, și ar fi preferat să se afle în însoritul Akkash, unde nu ploua decât dacă voia Împăratul. Care, din fericire, nu voia niciodată. Se întoarse spre caretă, sări greoi peste băltoacele maronii, ținându-și cu grijă ridicate poalele caftanului, și mârâi sictirit prin barba deasă:

— Câte?

Căpitanul micuțului grup de străjeri băștinași, un slăbănog jalnic de ponosit pentru un supus al imperiului, ridică umil din umeri:

— Cetăți-de-zbor? Șase până acum, mărite Saferi-sey. Continuă lectura „Tâlharii din Yzandjan”

Lamă albă, tăiș negru

Își pipăi confuz vestonul zdrențuit. Era ud. Sânge? Apă? Sevă? Trase adânc în piept aerul fetid: mirosea a junglă, moarte și putreziciune, dar nu și a sânge. Ghemuit în patru labe, așteptă nemișcat câteva clipe să i se obișnuiască ochii cu întunericul aproape absolut. Două-trei raze firave scurse din sus în jos, topite în umezeala densă. Pereți de cavernă acoperiți gros cu o colcăială moale de liane, scârțâind a viață de insecte. Să fi ajuns înapoi în Boca del Diablo, unde începuse toată blestemăția?

Întinse mâinile în față, temător, și începu să înainteze încetișor prin mâzga caldă. Palmele-i poposiră pe un morman de obiecte tari, alunecoase, mai înalt decât putea el simți. Apucă unul dintre ele și-l roti, trecându-și degetele peste orbite și măsele. Îl aruncă înapoi și luă altul, cu fruntea sfărâmată înspre înăuntru de-o lovitură feroce. Femei și copii. Nu, asta nu era aceeași peșteră, sau cel puțin nu în același ”atunci”. Continuă lectura „Lamă albă, tăiș negru”

Expresul de Alabama

— Dar intrați odată! șuieră către ei bărbatul de dincolo de ușa întredeschisă.

Theo tresări, surprins. Dădu să spună ceva, însă citi teama din ochii soției sale și renunță, așa că nu-și mai încuie mașina, ci înhăță geanta de pe banchetă și se grăbi către bisericuță trăgând-o în spatele său pe Jen.

Gazda trânti ușa și le aruncă o căutătură nemulțumită. Continuă lectura „Expresul de Alabama”

Molokan

Ilustrație de John Dobro

— Bine ați venit la Țialonîi, tovarășe căpitan!

— Inchizitor Marilov, Doamne-ajută! zbieră Iuri, încercând să se facă auzit peste vâjâitul elicopterului.

Peisajul era dezolant. Iazul înghețat pe care aterizaseră, o insulă de cer în oceanul taigalei întunecate, nu era foarte întins, astfel că penumbra miilor de copaci părea gata să se reverse amenințătoare peste ei. Soarele palid nu se vedea bine; elicea învârtejise neaua într-o ceață albă înțepătoare, iar aparatul cenușiu masiv, împestrițat cu pete de rugină, părea el însuși o creatură stranie, nedefinită, ca un hipopotam speriat gata să fugă. La fel arăta și pilotul, înspăimântat de asprimea iernii siberiene, așa că Marilov flutură din mână, iar Mil-ul se ridică vuind și se îndepărtă greoi peste pădurea tăcută, grăbit să se întoarcă la civilizație. Continuă lectura „Molokan”

Anchetă pe Terra.322

Tocmai am terminat o nouă povestire SF, ”Anchetă pe Terra.322”, pentru antologia ”Robodiseea” a SRSFF. Cum subiectul antologiei este viitorul oamenilor alături de roboți, exact despre asta este și proza mea. Doar că, așa cum v-am învățat, lucrurile nu-s așa simple ca la prima vedere, căci în viitorul imaginat aici, simultan paradisiac și coșmaresc, nu-i prea clar cine este rău și cine bun. Și nici cine e om și cine robot, iar ceea ce ne unește este esența umanității, dar nu cea pe care vrem să o recunoaștem…

Update octombrie 2016: cum Robodiseea s-a amânat pe un termen nedefinit, povestirea o puteți citi în volumul meu, ”Hoțul de Moarte”, și aici:

 

Corectorul, un tânăr blond și zvelt, îi zâmbi, își trase un scaun și se așeză cu fața spre latura cea mai întinsă a sălii complet transparente, dar goală și tăcută. Câteva minute se ignorară reciproc și admirară împreună peisajul: Terra.322 era o lume luxuriantă, plină de vegetație autohtonă și de animale locale sau naturalizate. Chiar și cu ochii omenești actuali, mult mai slabi decât varianta militară cu care se învățase în nenumăratele sale campanii, Gonn_167 putea vedea jungla purpurie până la mulți kilometri distanță, încinsă sub soarele orbitor de pe cerul roșiatic încărcat de nori cafenii. Continuă lectura „Anchetă pe Terra.322”

Pieile de Fier

ilustrație de John Dobro

— Uite-i că vin, porci fără minte, mormăi în barbă, mai mult pentru el, masivul Ohjun și strânse mai tare lancea arămie.

Saki nu răspunse nimic, nici ceilalți kanjeri din plutonul său; doar scundacul Gano, eternul lor glumeț, chicoti mai mult din obișnuință. Câțiva aruncară câte o privire fugară către Mut, dar acesta rămăsese impasibil, cu steagul în jos, așa că se liniștiră și începură din nou să se balanseze de pe un picior pe altul ca să nu înțepenească. Așteptau de două ceasuri în ploaie și deja mușchii începeau să-i furnice de la încordare, dar nu cârcoteau: erau kanjeri, vânătorii de elită ai Împăratului.

Zveltul Saki își scutură părul negru de apă, apoi își reașeză coada peste umărul drept, grijuliu să nu murdărească vreuna dintre panglicile-decorații. Era stângaci și ținea lancea invers decât restul grupului; din fericire era ofițer și de aceea încheia careul de războinici în colțul lui extrem, altfel ar fi trebuit să lupte cu dreapta ca să nu încurce formația. Îl enerva apăraia caldă ce șiroia din cerul verzui al acestui capăt sălbatic de lume, dar ei nu purtau niciodată coifuri, ca să se audă bine în timpul luptei cu zeii, când fiecare reacție de-o clipă era vitală. Continuă lectura „Pieile de Fier”

Dincolo, bezna

Vania se săturase de întuneric și foame. De teamă. De împușcături și explozii, de trecători strecurându-se cenușii pe străzi, cu priviri suspicioase, pline de dușmănie. De tot talmeș-balmeșul din Dubăsari și din Transnistria în general: ruși, ucraineni, bulgari, moldoveni și cazaci ca el. Toți arătau la fel, zgribuliți ca niște câini uzi de care ți-e milă după o furtună, dar nu știi niciodată care e gata să te muște cu ură pe la spate.

Când, în 1986, se mutase aici din Rostov pentru Irina, plutonierul de miliție Ivan Nikolaievici Kovalciuk găsise o viață liniștită, de împăcat scandalagii bețivi și speriat hoți de buzunare, iar pe deasupra primise de la stat apartament cu două camere și primă de detașare. Continuă lectura „Dincolo, bezna”

Poveste amară

ilustrație de John Dobro

Mă uitam azi pe lista de povestiri de pe blog și nu-mi ieșeau la numărătoare. Mi-am dat seama că toate au fost anunțate prin câte o postare, inclusiv ”Hoțul de moarte”, care în cel mai bun caz apare în 2016, fiind trimis pentru o antologie. Și întrucât cea nedreptățită era ”Poveste Amară, de foc și pară”, iată că și-a primit și ea anunțul ei.

După cum știți, a fost scrisă în mai pentru concursul Argos din iunie, unde nu a câștigat nimic. Din câte înțeleg este totuși luată în vizor pentru o antologie cu dragoni în 2016; dacă până atunci va apare și în revistă sau nu, încă nu știu să vă zic. Update: a apărut în antologia ”Povestiri cu dragoni” la Tritonic. Continuă lectura „Poveste amară”

Cal mecanic la rege, șah

ilustrație de John Dobro

Marc Cercetaș IV-32 ura Valeniile. Poate nu la fel de mult ca pe turnătorul ce-l dăduse cândva pe mâna Gărzii, dar cu siguranță își simțea sufletul plin până la refuz de scârbă și pasională dușmănie față de nisipul, cactușii, arșița și canioanele stâncoase ale acestei blestemate pustietăți.

Și monștrii. Of, Sfinte Soare, cât îl călcau pe nervi lepădăturile ce bântuiau deșertul! Mutanți, rebuturi de procesare, infractori transformați ca pedeapsă, exilați, dezertori, fugari, tâlhari, contrabandiști, fiare sălbatice, orice îți puteai imagina mai urât și feroce te aștepta cu certitudine pe undeva printr-o crevasă, pe după vreo dună sau cățărat pe vreo creastă, gata să te înhațe. Continuă lectura „Cal mecanic la rege, șah”

Șamanul și kurganul

ilustrație de John Dobro

–        Cel mai rău e la Gară și pe Kurganu’ Mamaiev! Moarte sigură! Cel mai bine e acu’ în tranșeele din Voroșilovski, acolo totu’ e deja făcut praf, nu mai au pe ce să se bată!

Glasul răgușit al veteranului se auzea cu greu peste șuierăturile și bubuiturile bombardamentului de artilerie din apropiere, clipocitul Volgăi și zdrăngănelile recruților ce săreau grăbiți de pe barjă, cu ochii mari de groază. În spatele lor, un stol de Stuka măcelărea restul regimentului, Continuă lectura „Șamanul și kurganul”

Triții de pe Jawdah

ilustrație de John Dobro

Încă de când pusese piciorul pe Jawdah, a treia planetă a stelei Munir 64, Thaqib se simțise ca acasă. Numele planetei, care în arabă însemna Ploaie Grea, era evident o glumă, tipică umorului inginerilor de la Agenția Spațială a Califatului de Mijloc – ASCAM, căci în realitate era complet deșertică, iar cei de pe Pământ știau asta când lansaseră misiunea.

Cu o mână pe scara modulului de debarcare și cu cealaltă așezată părintește pe un Amid 22, astronautul trase adânc în piept aerul aspru, încântat de senzația de real, de viu. Plămânii reconstruiți de nanoboți în timpul hibernării de 200 de ani pentru a procesa aerul acestei planete funcționau perfect, iar mintea îi traducea moleculele din combinații nemaiîntâlnite în mirosuri pe care să le înțeleagă: pentru el, deșertul de aici mirosea a vanilie și șofran. În spatele lui, oceanul fremăta năvalnic, cu valuri haotice uriașe, datorită prezenței pe cer a nu mai puțin de trei sateliți naturali. Continuă lectura „Triții de pe Jawdah”

Minți de Diamant

ilustrație de John Dobro

Jan Beert rătăcea de ceva timp prin deșert, atunci când văzu în sfârșit clădirile camuflate. Deasupra sa răsărea Verenigde, planeta în jurul căreia orbita Sweldamt, iar lumina acesteia se răsfrângea fad pe armura sa translucidă de diamant.

Oare era real? Va găsi acolo adevărul? Sau doar încă o minciună ascunsă în spatele alteia, ca până acum? Polițist de carieră, era învățat cu înșelăciunile, dar și cu răbdarea de a săpa în spatele lor. Continuă lectura „Minți de Diamant”