Top 10 scriitori de SF

Firește, topul de mai jos este subiectiv și nu are pretenții să fie universal valabil; nu este decât o opinie și nu are nici intenții academice, deci nu intră prea adânc în detalii livrești. Ca grilă de valori, eu personal am următoarea piramidă:

  1. ideile originale,
  2. acțiunea bine prinsă în cuvinte,
  3. stilul natural sau artistic, dar fără a aluneca în fițe,
  4. personajele memorabile;

Pentru top am ținut cont și de impactul autorilor asupra SF-ului în general (altfel era diferit), dar nu am luat în calcul (și nu doar că voi refuza întotdeauna, dar și consider abordarea greșită) criterii extra-literare, fie ele politice, de gen, culoare sau alte elemente la modă mai recent (ce-i drept că există un ocean de literatură SF la care nu am acces – China, de exemplu – sau nu mai am – Rusia – și deci o discriminare implicită a fost, dar nu mi se datorează). Așa că ceea ce ofer s-ar putea să pară nițel cam retro, dar din punctul meu de vedere este un top sincer și trecut prin filtrul rațiunii. Dar ce s-o mai lungim, hai să trecem la listă:

 

  1. ROBERT HEINLEIN

Heinlein scrie senzațional despre război, și cu subtilitate despre pace; despre rebeliune urbană cvasi-comunistă (”The Moon is a Harsh Mistress”) și despre statul perfect militar-fascist (”Starship Troopers”); despre ecologie/societatea post-modernă (”Stranger in A Strange Land”), totalitarism (”Sixth Column”) și invazii ET (”The Puppet Masters”). Scrie pentru adulți și pentru puștani (”Space Cadet”) și pentru toate stângile și dreptele: vă vine să credeți că textele sale-s din anii 50-60 și totuși atât de actuale? Aceasta pentru că Heinlein scrie de fapt despre două lucruri care ne definesc umanitatea: societatea și lupta. Și le abordează din toate unghiurile posibile, cu pasiune și adrenalină, realism și claritate.

Ce-l ridică: versatilitatea; adrenalina.

Ce-l coboară: prea ”western white male”-ish ca să fie universal, de aceea pe termen lung nu a avut impactul meritat.

*

  1. JULES VERNE

Poate că, fiind european și din ginta latină pe deasupra, sunt subiectiv când îl iubesc pe Verne și diversele sale ”Voyages Extraordinaires”. Sunt convins că pentru toți românii el este poarta de intrare în SF: suficient de aventuros și tehnic-fantezist, dar și cu cele mai memorabile personaje posibil (mi le amintesc pe cele din cărți citite acum 30 de ani în școala primară), încât să ne fascineze copilăria. E atât de accesibil și captivant pentru că este mai degrabă literatură de aventuri și din curentul de secol XIX de ”descoperiri”, plimbându-ne prin toate colțurile lumii alături de exploratori, așa cum SF-ul de secol XX a făcut-o pe alte planete. Are însă și neajunsuri: este prea apropiat de literatura pentru copii și tineret ca să fie interesant și pentru adult (de altfel majoritatea cărților sale nu sunt deloc SF), iar partea de SF a fost deja concretizată și nu mai e percepută astfel, ci chiar ca tehnologie depășită deja (știința a depășit drastic  ficțiunea în doar un secol).

Ce-l ridică: accesibilitatea; inocența unei epoci optimiste, expansive.

Ce-l coboară: viitorul său a fost deja complet depășit și și-a pierdut calitatea de SF.

*

  1. RAY BRADBURY

Poate că este mai celebru în mainstream pentru ”Fahrenheit 451”, un avertisment din păcate niciodată vetust, carte reinterpretată în diverse alte forme (mai ales cinematografice), dar pentru SF este esențial cu ”The Martian Chronicles”. Această minunată saga a adus în atenția publicului SF stilul epopeic cam în același timp în care Tolkien o făcea în Fantasy și a reușit să scoată genul din era ”pulp” și a revistelor ieftine și s-o reconecteze la odiseile antice; nu numai că este fascinantă și pasionantă și acum, dar a împins SF-ul la alt nivel literar. Cât despre ”Fahrenheit 451”, prevede încă din anii 50 că televiziunea tâmpește, predispune la extremism și este un instrument eficient pentru dictatură, literatura fiind în schimb un pericol pe care oricum masele nu-l simpatizează. Noroc că așa ceva nu s-a confirmat deloc în comunism și nu e și prezentul în care trăim…

Ce-l ridică: perenitatea ideilor; frumusețea și puterea scriiturii; a scos SF-ul din zona ”literaturii joase”.

Ce-l coboară: impactul mai degrabă cultural și intelectualist; apostolii care au făcut SF-ul un fenomen global sunt alți contemporani ai săi (Asimov și Clarke).

*

  1. H.G. WELLS

Întrebați orice sefist: cu cine a început SF-ul? Cel puțin 90% vor spune, corect sau nu, cu H.G. Wells (restul sunt francofoni și zic Verne). Opriți un om pe stradă și întrebați-l despre ”The Time Machine”, ”The Invisible Man”, ”The War of the Worlds”: poate nu le-a citit, poate nu știe cine e autorul, dar cu certitudine le cunoaște elementele de bază. Câți autori au reușit asta, chiar și mainstream? Și-atunci, vă vine să credeți că sunt cărți scrise în 1895-1898? Nu numai că este bunicul SF-ului, dar a avut prin ideile sale un impact persistent asupra mentalului colectiv al omenirii. Și, pe deasupra, acele cărți încă sunt foarte bune și pasionante și pentru cititorul modern și își mențin caracterul de anticipație, spre deosebire de Verne, depășit între timp de vremuri.

Ce-l ridică: a avut impact cultural extins; fără el SF-ul ar fi avut o altă formă, mai puțin tehnologică; este încă actual.

Ce-l coboară: perspectiva sociologică și psihologică erau tributare perioadei și par vetuste.

*

  1. ISAAC ASIMOV

Pentru un cititor pasionat de SF există mai multe praguri: unul de intrare (la români de obicei Verne) în semi-SF, apoi unul mediu în SF-ul propriu-zis, după care unul nișat, în sub-genul cel mai drag fiecăruia. Pentru cvasi-totalitatea planetei, pasul de la marginea spre miezul universului sefist este Asimov, care își îndeplinește acest rol simultan magnific și modest: magnific prin scara enormă temporală și galactică a lumii imaginate, modest prin scriitura low-key, metodică și clară precum a unui înțelept zen. Nu este cel mai priceput scriitor SF, dar este cel mai necesar: el ne deschide ochii spre un viitor nemărginit fără să ne sperie. Nu știu dacă acum aș/ai mai fi impresionat de seriile Fundației, a Imperiului sau a Roboților, dar cu certitudine la momentul citirii am fost absorbit de magnitudinea lor atât de naturală și uluit de modalitatea în care totul se leagă corect peste milenii și parseci. Și cu siguranță, mintea mea și a oricărui sefist nu a mai fost vreodată aceeași după Asimov, ci împărțită între î.A. și d.A. (înainte/după Asimov).

Ce-l ridică: este principalul Charon dinspre semi-SF spre SF pur; lumile sale sunt uriașe în timp, spațiu și anvergură a evenimentelor, dar și conectate logic între ele; faptele sunt atât de naturale, că par istorie reală.

Ce-l coboară: stilul mai degrabă simplist și matematic decât literar; ritmul egal al scriiturii, care nu reușește să pasioneze, ci doar să convingă.

*

Continuarea în Gazeta SF: link aici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s