Cine sunt și de ce

Miloș Dumbraci. După cum știți sau bănuiți, numele respectiv este un pseudonim, iar această scurtă confesiune nu se referă la persoana reală din spatele său, ci la scriitorul semi-real. De unde vine el și de ce s-a născut?

Vine din ciocnirea a două lumi, cea de afară și cea din cărți, de-a lungul a câtorva perioade foarte, foarte diferite. Am copilărit în anii 80, o lume atât de ”altceva” încât pentru cei care am prins-o pare o altă planetă, stranie, din care am fugit, refugiați traumatizați de foame, întuneric și oprimare, ca să ajungem în cea de azi.

Am adolescent-it în anii 90: o altă lume ciudată, euforie dulce-amară, cu incredibilă abundență de libertate/haos, de citit (de la un singur ziar la zeci, de la câteva cărți luate pe sub mână la sute), de văzut (de la TVR1 la 17 posturi pe cablu, mi se părea incredibil: cum o să mă uit pe toate?!) și de naștere a Internetului (vă imaginați cum trăiam fără el?), dar și de dureroase lipsuri. Nu la fel de brutale ca în deceniul anterior, dar mai misterioase: înainte știam din cauza cui nu avem nimic, de la cărți și mâncare la demnitate, dar acum cine și ce ne mai vampiriza dorința de a trăi măcar rezonabil?

Și apoi am trăit ca matur în altă lume, cea de ”cetățean european”, dar și de spaime și multă ură și moarte post ”nine-eleven” (la momentul respectiv eram student militar, iar șocul a fost atât de mare încât ne organizaseră deja cum o să plecăm pe front. Care front? Contra cui? Nimeni nu știa.).

Am fost deci, în scurta mea viață de 36 de ani, călător prin timp în 3 lumi foarte diferite. Un ghinion ca om, un noroc pentru imaginație. Cel mai mare impact l-a avut, după cum se vede în numeroasele mele proze cu (post)sovietici, planeta comunistă. Cea de întuneric în fiecare seară, de frig, fără apă caldă și chiar rece; de cozi monstruoase și cartele pentru cele mai banale produse (lapte, pâine, ouă). Dar nu faptul că pe timp de pace noi trăiam precum alții în plin război m-a traumatizat, ci persecutarea gândirii, umilirea constantă a intelectualilor, discrepanța dintre adevărul oficial pe care îl repetau toți și adevărul-adevărat, pe care nu aveam voie să-l vedem, de parcă am fi alunecat mereu între două lumi paralele.

Din această perioadă am rămas cu dragostea incredibilă față de SF, care îmi oferea porți magice către alte lumi, mai frumoase sau măcar vii; am crescut cu CPSF (colecția tatălui meu, a mea acum ca moștenire, de la primul număr până când au interzis-o în 1974), cu almanahurile Anticipația și cu fanteziile științifico-fantastice ale lui Asimov, Jules Verne și Doyle, dar și cele pseudo-științifice ale lui Daniken sau Akimușkin. Dar am rămas și cu un gust amar față de românism și dacism (noi aveam aici național-comunism, stranie combinație a două extremisme), de aici totala mea reticență în a scrie ”cu români” sau ”cu daci”. Pentru mine atunci până și rușii aveau o lume mai intensă, mai explorabilă decât maxima noastră închistare, nu mai vorbesc de francezi (cu americanii stăteam slab pe atunci în literatură).

În anii 90 a venit peste noi o avalanșă de SF (mult mai târziu fantasy), mai ales cel anglo-saxon care ne fusese refuzat. Evident, ne-am trezit dintr-o lovitură direct cu cele mai reușite cărți din peste 50 de ani de scris la popoare cu sute de milioane de locuitori, deci o mare de capodopere (P.K. Dick, Herbert, mult mai mult Asimov, Le Guin, Clarke și Vogt etc.). Asupra mea efectul a fost iremediabila îndrăgostire de SF-ul american (încă vie, am abonament la ”Magazine of Fantasy and Science Fiction”), dar și o idealizare exagerată a calităților lor scriitoricești. Pentru mine de atunci viitorul a sunat englezește și așa a rămas pentru totdeauna, iar forma scrierilor mele este evident una mai mult americănească decât europeană.

Perioada anilor 2000 și ulteriori a fost trezirea la realitate. Oceanul de maeștri s-a terminat și am început să văd valoarea reală a FSF-ului de dincolo de ocean: încă ridicată, dar nici pe aproape perfectă; destule cărți și povestiri foarte bune, dar și multe care nu mi-au plăcut. Odată cu lumea din jur s-au întunecat însă și SF-ul, dar mai ales fantasy-ul (vă imaginați în anii 90 că vor fi scrise lumi atât de urâte precum cele ale lui Martin, Abercrombie, Mieville?). Și am început să mă întunec eu, mai ales că am o meserie dedicată morții și de aceea sunt mai la curent decât majoritatea cu tot ce e crunt în lume, de la ISIS la sclavie. Efectul acestei perioade asupra scriitorului din mine a fost o doză de cinism, de viziuni tenebroase și de respingere a poveștilor frumoase ca necredibile.

În rezumat, eu scriu ”americănește” ca stil (din cauza lumii 90) despre lumi urâte (datorită planetei 2000) cu personaje comuniste sau cel puțin estice (fiind refugiat din universul 80). Faptul că în cam toate se regăsește tema sacrificiului și o anumită ambiguitate morală vine din altă trăsătură a mea ce ține nu de literatură, dar de imaginație. Și anume de faptul că știința m-a convins să fiu ateu fără dubii, dar cu regrete după poveștile frumoase ale religiei. A celei cu idealism pozitiv (creștinism, budism, taoism), nicidecum a celei de ”forță” și ”supunere” oarbă (urăsc supunerea fără gândire pentru că am văzut-o la lucru sub comuniști).

Acum rămâne întrebarea ”de ce”? În general, m-am apucat de scris pentru că toată viața cei din jurul meu mi-au cerut asta, încă de la grădiniță (când ceilalți copii stăteau pe scăunele în jurul meu și eu le inventam povești) până la liceu și facultate, când profesorii îmi spuneau că ar fi o mare pierdere să nu devin scriitor. Pentru că iubesc atât de mult literatura imaginară încât vreau să împărtășesc această pasiune, să convertesc și alți cititori și să îi surprind șa cum și eu ador să fiu uimit de idei noi.

Iar în particular, pentru că am simțit că literaturii FSF românești (și în general celei europene minus Marea Britanie) îi lipsește un element specific mie ca războinic de profesie: duritatea, agresiunea, conflictul, pe care le-am găsit în limba română doar ca traduceri. Autorii români, cei FSF ca și cei mainstream în general, scriu de obicei frumos, poetic, oniric, blând. Eu am simțit nevoia de o doză de asprime, de zguduire, pe care personal mi-o procur în engleză din reviste americane, dar nu o găsesc în cele autohtone. Am vrut să aduc o doză de concret, de teluric, să prind cititorii de picior și să-i trag din norii bleu în mâzga maronie, în mlaștina rece care se ascunde dincolo de crângul cu privighetori.

Mai puțin metaforic spus, am simțit că literatura noastră FSF este una de idei, de personaje, de concepte, dar nu și suficient una de acțiune, de ”poveste”. Așa cum sesiza Alex Despina în Nautilus, la mine personajele tind să devină străvezii, copleșite de acțiune. Asta și vreau. Lumile mele, ca și trei sferturi din cea hâdă de afară (Africa, Asia, America de Sud, Orientul Mijlociu), sunt dure. În ele nu există vreun dumnezeu (sau autor omniscient) căruia să-i pese de frământările, particularitățile și slăbiciunile personajelor; povestirile mele sunt niște vâltori care îi atacă fără avertisment sau explicații, iar ei se zbat și luptă. ”Povești de război”, cum le-a spus AssassinCG.

În rezumat, răspunsul la ”de ce” este: pentru a aduce o doză de acțiune și de duritate ”anglo” într-o onirică și delicată literatură latină și, sincer, pentru că majoritatea roSF-ului nu-mi place să-l citesc. E prea artistic. Aceasta nu înseamnă că proza mea este superioară. Dimpotrivă, este mai josnică, dar eu vreau acest filon în FSF, iar dacă nu-mi este oferit, pun mâna și-l scriu.

Pentru mai multe, puteți citi și interviurile de mai jos:

Gazeta SF interviu

CatharsisWriting interviu

***

NOTĂ BIOGRAFICĂ

Am fost publicat la editura Millenium cu un volum de povestiri, ”Hoțul de Moarte” (2016) și o nuvelă, ”Luizienii” (2016). Am debutat în Gazeta SF în 2015, apoi mi s-au publicat numeroase povestiri SF, fantasy, fantastice și horror în revistele ”Gazeta SF”, ”Nautilus”, ”Helion”, ”Fantastica”, „Revista de Suspans” și ”Știință și Tehnică”. În prezent lucrez la un proiect dark fantasy.

Biografie

Născut la Râmnicu Vâlcea în 1979, am studiat (profil real) la Colegiul Național ”Alexandru Lahovari” din același oraș, iar apoi la Academia Tehnică Militară din București (în prezent locuiesc în Capitală). Pasionat încă din școala primară de istorie și science-fiction, mi-am format gusturile în anii 80 cu SF rus și francez (pe atunci denumit literatură de anticipație), precum și cu almanahurile Anticipația și colecția de CPSF (din anii 50-70) a tatălui meu, iar în anii 90 am fost puternic atras de SF-ul anglofon, dar și de valul nouăzecist român. În anii 2000 am fost cu precădere influențat de tipul de SF publicat de ”The Magazine of Fantasy and Science Fiction”, unul care ar putea fi rezumat ca mai degrabă conservator în formă, dar inovativ în idei, comparativ de exemplu cu ”Asimovs Science-Fiction” (mai modernist).

Bibliografie (lista completă aici: link)

Anunțuri


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s